Când noaptea cade aspră asupra sufletului meu,
Când singurătatea din sticlă devine tot mai densă şi mai tare,
Îţi privesc dagherotipul şi îl sfărâm între gheare-
Şi gheaţa de pe ferestre formează coroane funerare,
Pentru sufletul meu ce stă în ruină,
Tu ai fost întuneric şi lumină,
Ai fost pe rând iubire şi visare…
Dar nu m-ai vâzut niciodată,
Nu mi-ai văzut dorul din ochi,
Când singură eram în vifor
Te strigam şi te rugam:Arată-te!
Te vedeam cum treci nepăsător,
Te vedeam,zâmbind cu drag,
Iţi sărutam buzele-n vis
Şi-a doua zi mă chinuia iar dorul...
Mi-aş fi dorit ca umărul să-mi fie ud de lacrimile tale,
Mi-aş fi dorit să rup luna din locu-i veşnic,
Să sting soarele, şi să ţi-l dau ţie,
Apoi să mă săruţi cu-ale tale negre petale...
Dar simt cum gheaţa muşca tot mai tare din sufletul meu,
Şi vin curge iar din ochii mei pe pardoseală
Într-un menuet sinistru;Cu răceală
Privesc acum lumea ce m-a urât mereu...
Şi-aş fi vrut să-mi suspini numele în împreunare,
Să-mi ţii mâinile în mână,
Să fii al meu veşnic,
Şi-amândoi să murim în visare..
Trandafirul vieţii mele,mă vei găsi în iad,
Unde-ţi voi face ghirlande înfocate
Cu dragoste stropite de-ale mele păcate,
Păcatele de-a nu te fi intâlnit vreodată...
Imi iau adio,dragostea mea oarbă, şi dau otrava peste cap,
Te vad cum mă porţi pe braţe întru eterna singurătate,
Te văd dar tu nu eşti aievea,
Eşti o inchipuire în somnul în care zac...
The end.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu